Invisible Children

Ati vazut vreodata un film care sa va macine zile in continuu? Daca nu, va recomand sa vedeti "All the Invisible Children". E un film despre copiii care sunt obligati sau nevoiti sa fure. Despre copiii care sunt nevoiti sa munceasca de la varste fragede pentru a fi capabili sa traiasca.
Fiind o persoana nematerialista, asemenea filme ma fac sa urasc si mai mult banii. Dar mai ales pentru ca nu cred in before si after-life ma intristeaza si mai mult. Adica multi ar putea spune ca e karma. Ai fost rau in viata precedenta, meriti sa fi un copil care cerseste la coltul strazii pentru 2 monede pe care apoi sa le dai tatalui tau acasa doar pentru a scapa de bataia zilnica. Do you actually believe this crap??
Ce ma separa pe mine deun copil saraca care trebuia sa vanda flori/ ziare ca sa se poata intretine? Ma separa banii. Eu pot sa merg la scoala, sa am parte de hrana proaspata, de haine curate, de un acoperis deasupra capului. Si uneori nu ne putem multumii cu aceste lucruri. Vrem mai mult! Vrem tot ce este mai scump. Ne cumparam haine extrem de scumpe doar pentru a fi la moda si pentru ca ceilalti sa nu rada de noi. Dar in final sunt doar niste carpe. Niste carpe care le purtam de 2-3 ori, iar apoi le aruncam si ne luam altele. Pe langa asta sa nu vorbesc despre tehnologii. Toti vrem iPoduri, telefoane megatari. Pentru ce?? Nu faci altceva decat sa vorbesti sau sa asculti muzica la ele! ATAT! De ce trebuie sa dai o gramada de bani pe un super telefon cu care faci aceleasi lucruri care le-ai face si cu un telefon foarte ieftin? Eu numesc chestia asta snobism. Si probabil va veti intreba ce ati putea voi face ca ei sunt saraci. Adica tu nu ai nici o vina, nu? Nu spun ca ai o vina, spun doar ca atunci cand o fetita mica vine sa-ti ceara ceva bani sa nu crezi intotdeauna ca sunt pentru tigari sau alte cacaturi. Sa nu te uiti la ea urat si sa o impingi cat mai departe. Tu nu ai de unde sa sti cum se simte ea, pentru ca tu la varsta ei te jucai in fata blocului si mancai la Mc Donalds. Parintii tai nu te bateau acasa pentru ca nu ai reusit sa strangi nici un ban, asta pentru ca nu ai fost nevoit niciodata sa faci asta.
Cred ca toata lumea ar trebui sa vada filmul acesta si apoi sa invete sa aprecieze lucrurile pe care le au si sa se multumeasca cu viata lor "plitisitoare", pentru ca la un moment dat ajungi sa te plictisesti de toate lucrurile scumpe si mereu iti doresti tot mai mult. Iar in final ramai cu ce? Va spun eu cu ce. Cu nimic. YOU DIE! Si chiar daca ar fi after-life, nu prea cred a poti sa-ti iei iPodul cu tine.
Pe langa snobismele din viata de zi cu zi, I blame the parents of the poor kids. De ce sa faci 6 copii daca sti ca nu iti permiti sa-i intretii? Vi se pare normal ca un copil de 5 ani sa mearga sa cerseasca pentru voi?? Aici sunt constienta ca nu am cum sa intervin. It`s just sad.

After life... Nothing

Toti ne intrebam ce urmeaza dupa ce murim. Nu avem de unde sa stim si nu vom sti niciodata. In ultimul film vazut de mine, "Mar adentro", personajul principal spune un lucru pe care il simt si eu cateodata. Inainte sa moara, iubita lui ii spune sa-i dea un semn din viata de dincolo. Acesta afirma ca el nu crede ca urmeaza ceva dupa moarte. Esta la fel ca si nasterea. Nimi inainte de nastere, nimic dupa moarte. El face o omparatie care mie mi-a placut foarte mult. Spune ca nu e sigur de teoria lui, dar este ca si atunci cand bunicul spune ca ziua urmatoare va ploua si apoi chiar ploua.
Acelasi idee de a primi un semn din viata de dincolo apare si in "Bantuitii" de Chuck Palahniuk. Un personaj afirma undeva la finalul cartii ca isi doreste sa fie bantuit de persoanele cu care s-a purtat urat, asta ca sa aiba siguranta ca dupa moarte exista totusi ceva.
Sincer, uneori nici nu`mi pot imagina ca exista ceva dupa viata. Si aici nu ma refer la un loc mai bun sau unul mai rau. Cred ca viata este o oportunitate de care avem parte o singura data si de aceea trebuie sa profitam de ea din plin. Fiecare isi alege modul in care isi traieste viata. Fie o traieste din plin, fie asteapta mereu sa se intample ceva.
Nu voi incepe sa vorbesc despre heaven and hell. Desi probabil va ganditi ca daca ar fi asa, daca am muri si atat, criminalii si oamenii rai ar avea aceeasi soarta ca si noi. Dar mereu uitam ca majoritatea sunt prinsi si petrec ani in inchisoare, sau uneori chiar toata viata. Iar cei are nu sunt prinsi? Well, urat,dar nu totul este frumos in viata. De ce ar fi mai bine sau mai rau dupa ea?
Tot in "Bantuitii" apare o idee ciudata. Ca dupa ce murim ajungem pe Venus unde ducem o viata plina de distractii si bucurii. Aici nu exista excetii de criminali. Toata lumea ajunge in acelasi loc. Asta vi se pare corect? Mie nu. Bineinteles, este doar o teorie. O teorie fictionala.
Nu incerc sa va conving de teoria mea. Probabil pesteo vreme voi crede altceva.

Cats sau Absuridatea 5

Banuiesc ca toti ati vazult stirea de la tv in care au fost gasite 2 pisici intr-un Kaufland din Colentina mancand carne de pe rafturi.

Nu asta este absurd, asemenea lucruri se mai intampla. Arunci carnea si scapi de pisici. Solutia este destul de simpla.
Absurd este faptul ca cei de la Kaufland au afirmat ca pisicile au mancat din carne inafara orelor de program! Scuzati-ma, dar CONTEAZA??? Asta inseamna ca nu mai primesc amenda?? Ma tot mir cum le vin ideile unor oameni. Daca e asa cu "inafara orelor de program" as putea sa merg si eu la Kaufland, sa raman acolo peste program si sa ma servesc din rafturi fara sa fiu sanctionata.
Sau si mai grav, sa evadeze un criminal din inchisoare, iar politistii/ paznicii sa afirme ca ei nu au nici o vina, doar a fost inafara orelor de program (bineinteles nu este posibil pentru ca acolo lucreaza cineva 24/7).
Treaba cu pisicile evident e urata. Am putea cumpara carne dintr-un magazin in care aceasta nu este ambalata. Pisicilor le-ar fi mult mai usor sa manance. Si-ar baga botul peste tot. La Kaufland de obicei carnea este ambalata, dar asta nu le-a oprit pe pisici sa-si foloseasca ghiarele.
Ma rog, in postul asta nu vreau sa vorbesc despre igiena din magazine. Pentru asta trebuia un post special.

Fairytale?

Azi dimineata mi-am adus aminte de basmele de H.C. Andersen si stiam ca am o carte cu ele.

Bineinteles ca toti cunoasteti "Ratusca cea urata" sau "Fetita cu chibrituri". Dar eu nu despre ele vreau sa va spun, ci despre "Mica sirena", care este basmul meu preferat. Majoritatea oamenilor stiua mica sirena are un final fericit. Nu este asa. Mi se paruna dintre cele mai triste povesti scrise vreodata. Asadar, m-am gandit sa va las pasajele mele preferate din carte. Tin sa mentionez ca este o carte pentru copii. Toti stim in mare despre ce este vorba asa ca o trec direct la final, care difera de cel unosut de toata lumea. In basm este vorba despre o sirena de 15 ani are se indragosteste deun pamantean de 16 ani. Ea renunta la vocea in schimbul careia o vrajitoare ii transforma coada in picioare. Ea ajunge pe tarm unde este gasita de print, print pe care ea l-a salvat in trecut dela inec. Printul nu stie cine este cea care l-a salvat dar isi aduce aminte de o tanara care l-a gasit pe tarm si pe care nu a mai vazut-o de atunci. El are grija de mica sirena pe caro iubeste ca pe o sora. Aceasta fiind incapabila sa vorbeasca nu ii poate spune tanarului ca ea este cea care l-a salvat de la inec. Spre final tanarul cunoaste o tanara printesa care se dovedeste sa fie cea care l-a gasit pe plaja si astfel se hotaraste sa o ia de sotie.
Mica sirena a facut un targ cu vrajitoarea atunci cand a renuntat la vocea ei in schimbul picioarelor. Daca se intampla ca printul sa se casatoreasca cu alta fata si nu cu ea, sirena va urma sa se transforme in spuma marii si astfel sa moara.
Iar acum pasajele:

"Pe cand juca, ea se gandea la acela pentru care parasise rudele si lumea ei, isi jertfise glasul fermecator, si suferise chinuri nemaipomenite. Aceasta era cea din urma noapte cand mai respira acelasi aer cu el, cand mai privea marea adanca si cerul instelat. Noapte vesnica, noapte fara vise o astepta, fiindca n-avea suflet nemuritor. Pana la miezul noptii tinura jocul si veselia pe corabie, si ea juca si radea, cu moartea-n suflet.
Apoi printul si printesa se retrasera in cortul lor; totul intra in tacere, si ramse in picioare numai marinarul care era la carma. Mica sirena, rezemata cu bratele-i albe pe bordul corabiei se uita spre rasarit unde se iveau zorile' ea stia ca prima raza de soare o va ucide.
Deodata surorile ei iesira din mare, albe ca si dansa; parul lor lung nu mai falfaia in vant: fusese taiat.
- L-am dat vrajitoarei, zisera ele, pentru ca sa-ti vina in ajutor si sa nu mori in dimineata asta. Ea ne-a dat cutitul acesta; ca ce ascutit e. Inainte se a rasari soarele, trebuie sa-l implanti in inima printului, si cand sangele lui cald va curge pe picioarele tale, atunci ele se vor uni si se vor schimba intr-o coada de peste. Te vei face iarasi sirena; te vei cobori in apa cu noi, si numai peste 300 de ani vei muri si te vei preface in spuma de mare. Dar grabeste-te, aci in clipa cand soarele va rasari, trebuie ca unul din voi sa moara. Ucide-l si vino cu noi! Vezi tu dunga aceea rosie din fata noastra? Peste cateva clipe soarele se va ivi, si totul va fi sfarsit pentru tine.
Apoi, oftand adanc, se cufundara in valuri. Mica sirena dadu la o parte perdeaua de la cort si vazu pe tinerii printi adormiti. Ea se apropie incetisor de dansii, se apleca si puse o sarutare pe fruntea celui pe care-l iubise atat de mult. Apoi intorcandu-si privirile spre rasaritul, care se inrosea din ce in ce, se uita cand la cutitul taios, cand la frumosul print, ce rostea in vis numele sotiei lui, ridica arma cu o mana trecazu cutitul, stropi de sange inrosira apa. Mica sirena se mai uita odata la print si se arunca in mare, unde-si simti corpul topindu-se in spuma.
In lipa aceea soarele iesi din valuri; razele-i calde si binefacatoare cadeau pe spuma rece, si mica sirena nu se simtea ina nimicita; ea vazu soarele stralucind, norii depurpura si pe deasupra ei plutind mii de fiinte stravezii din lumile ceresti. Glasurile lor cantau asa de dulce si asa de tainic, ca nii o ureche omeneasca nu ar fi in stare sa le auda, cum nici devazut ochiul pamantes nu le-ar fi putut vedea. Copila marii baga de seama ca si ea avea trup la fel a fiintele acelea si ca incet, incet, se lamurea din spuma
- Unde sunt? intreba ea cu un glas in carenu mai era nimic pamantesc.
- La Fetele cerului, raspunsera celelalte. Sirenele n-au suflet nemuritor si nii nu-l pot dobandi decat prin iubirea unui om, vesnicia vietii lor atarna deputerea altuia. Ca si sirenele, suflet nemuritor n-au nici Fetele cerului, dar ele il pot dobandi prin faptele lor bune. Noi zburam in tarile calde, unde aerul otravit omoara pe oameni, le ducem racoarea binefacatoare si raspandim in aer miresmele florilor; pretutindeni pe unde trecem ducem sanatate si voie buna. Si numai dupa ce facem bine vreme de 300 de ani, dobandim suflet nemuritor si putem sa ne bucuram si noi de vesnica fericire omeneasca. Biata mica sirena, tu ai facut din toata inima aceleasi sfortari, ca si noi; ca si noi ai suferit si ai iesit invingatoare din toate incercarile, tu te-ai ridicat pana la lumea Duhurilor cerului, unde nu mai depinde decat de tine a sa puti, dupa 300 de ani, dobandi suflet nemuritor prin faptele tale bune.
Si mica sirena, ridicandu-si bratele spre cer, simti pentru intaia oara ca i se umple ochii de lacrimi.
Zgomote de veselie se auzira din nou pe corabie; sirena vazu pe print si pe frumoasa lui sotie cum se uitau u induiosare la clocotul de spuma, ca si cum ar fi stiut ca ea se aruncase in valuri. Nevazuta, ea saruta fruntea printesei, il mangaie pe print, si apoi se inalta cu Fetele cerului in norul trandafiriu, care trecea pe cer."

Eu nu prea pot spune ca este un final fericit. Basmele lui H.C. Andersen mereu au o morala. Chiar cred ca atunci cand ajungi sa renunti la absoult tot pentru o persoana care nici nu stie ca existi ajungi sa te arzi destul de rau. Cred ca prin neputinta de a comunica cu printul, Andersen a incercat sa arate ca indiferent cat de mult ne-am stradui sa facem o persoana sa ne remarce sau sa o "fortam" sa ne iubeasca, nu vom reusi niciodata.
De asemenea ar putea sugera ca nu trebuie sa renuntam la familie si la tot ce avem mai bun doar ca sa ne atingem un scop. Uneori ceea ce vrem nu este si ceea ce avem nevoie. Mica sirena a renuntat la viata ei de 300 de ani doar pentru a se casatori cu printul si pentru a dobandi suflet nemuritor. Prin final se sugereaza ca pentru a dobandi ceva atat de "imposibil" precum un suflet nemuritor/ fericire trebuie sa faci multe sacrificii, iar in final sa nu fie ceea ce te-ai asteptat.
Ceea ce mi-a placut mie cel mai mult a fost ca ea nu l-a omorat pe print. She let him go. Eu cred ca cel mai frumos gest este acela de a lasa persoana pe care tu o iubesti cel mai mult din intreaga lume sa fie fericita cu altcineva. Sa-ti sacrifici propria fericire pentru fericirea altuia mi se pare un lucru enorm, si de care eu probabil nu as fi capabila niciodata.

Efectul Placebo

Da, stiu ca, concertul Placebo a fost acu` o luna si ca nu am scris atunci despre el, nici acum nu o sa o prea fac. Au scris toti cunoscutii mei despre concert si eu fiind exact langa ei ar insemna sa va povestesc aceleasi lucruri. Daca sunteti interesati intrati pe blogul Andei, Izei, Oanei sau al lui Spadez. Ce vreau sa va spun eu este efetul pe care il are muzica lor asupra mea acum dupa ce am fost la concert.

Exact dupa ce am venit acasa nu prea am mai ascultat Placebo. Cred ca vreo 3 saptamani dupa concert nu am ascultat Placebo deloc si asta nu pentru ca nu mai aveam chef, ci pentru ca nu simteam nevoia. Vedeam pe lastfm ca toti cei ace au fost la concert asculta non-stop Placebo si ma intrebam "What`s wrong with me??".
Am ascultat doar Beatles de atunci si de altfel foarte putina muzica. Probabil pentru ca m-am apucat intens de citit.
Dar saptamana trecuta mergand la Cluj m-am gandit eu sa-mi pornesc mp3 playerul si sa ascult muzica. Pentru ca nu aveam chef de ceva anume l-am pus pe shuffle si am ineput sa ascult. Dupa mai multemelodii mi-a intrat Kitty Litter de la Placebo, piesa cu care au inceput concertul. Vai deci am trait o stare de nedescris. Mi s-a facut pielea de gaina cand mi-am adus aminte de inceputul concertului si cat de frumos a fost. De fiecare data cand aud o piesa de la concert am reactia asta. E o senzatie megafaina! Asta ar fi destul incat sa va faceti o parere cum a fost concertul. One word : AMAZING!

CUMPAR Joc pe televizor!!!!!!!

Cumpar joc pe televizor dinala vechi. Nu dau mai mult de 30 de lei pe el. Si sa fie cu tot cu manete si caseta cu mario. THANK YOU!

Punctul Culminant

Cum poate un film semibun sa se transforme intr-un film prost? Va spun eu cum. Apare faimoasa situatie in care cei 2 "indragostiti" se hotarasc sa-si faca bagajele si sa fuga in lume impreuna. Atunci iti dai seama ca treaba asta nu o sa se intample! Ori apare criminalu`, ori moare unu dintre ei pe drum, ori le vine mintea la cap. Imi place sa ma uit la filme nu atat de previzibile. Sa imi dea totusi putin de gandit, sau sa nu imi dau seama cum o sa se termine.

Urasc toate filmele care au asemenea scene. Cand apare faza cu bagajele e clar: It`s not gonna` happen! I know it, YOU know it, EVERYBODY knows it! Atunci de ce mai faci un film cand sti din timp cum se termina?
M-am saturat de porcarii de genu`. Pana si filmele bune au o asemenea scena (Little Children, American Beauty - bine ca aici nu-i concret daca fug sau nu, dar scena exista).
Cel mai cunoscut exemplu este "Titanic". Cei 2 pasarei se hotarasc ca dupa ce vaporul va ancora sa fuga impreuna si sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti. Evident nu se intampla pentru ca pasaroiul cu ochi albastrii moare. DE CE?? De ce cand apare situatia de "fugit in lume" mereu se termina prost? Nu o sa inteleg niciodata. Pe langa asta iti si strica finalul. E clar ca nu e de bine.

Spuf!

Pentru ca nu mai pot citii "Bantuitii" de Palahniuk am zis sa bag asa un micut post!
Reclama asta ma binedispune gen hardcore. Stiu ca e idioata, but hey! :)) SPUF!

Lucy In The Sky With Diamonds

Din moment ce acest song este unul dintre preferatele mele am zis sa va spun si voua povestea lui. La varsta de 7-8 ani copilul lui John Lennon, Julian, a venit acasa cu un desen ce reprezenta o fetita inconjurata de stele. La intrebarea lui John despre ce reprezinta desenul Julian a raspuns "Lucy In The Sky With Diamonds". Lucy era o fetita mai mare cu cativa ani decat Julian care mai avea grija de el la scoala si cu care se juca. Intr-o zi John a fost la magazinul parintilor ei si cand a vazut-o i-a spus "Hey Lucy in the sky with diamonds!". La inceput familia ei a crezut ca e doar o alta hestie spusa de John, dar mai tarziu cand a aparut cantecul si-au dat seama ca este vorba despre Lucy a lor.

Desi multa lume spune ca melodia ar fi despre LSD (Lucy in the Sky with Diamonds), John Lennon a afirmat ca el nu si-a dat niciodata seama de initiale si ca niciodata nu asculta vreun cantec invers. Deasemenea a mai spus ca el nu a dat niciodata un sens ascuns melodiilor sale si ca daca ar face asta ar recunoaste. Multi oameni au dedus faptul ca este despre LSD din cauza versurilor : Cellophane flowers of yellow and green, / Towering over your head. / Look for the girl with the sun in her eyes, /And she's gone.

John Lennon a spus ca pentru a scrie cantecul s-a inspirat din "Alice in Tara Minunilor". De asemenea Lewis Caroll a fost si scriitorul sau preferat.
Pe final va las o parte din filmulu "Yellow Submarine", partea cu Lucy In The Sky With Diamonds.

Soulmates Never Die?

Uneori imi vin niste idei destul de ciudate (sau nu) in cap. Ma intrebam acu vreo 2 saptamani cum ar fi viata noastra daca am sti de la o anumita varsta, de exemplu 14-15 ani, cine este sufletul nostru pereche. Adica sa ai o imagine a persoanei respective si sa afli si momentul in care va veti intalni. Asta inseamna sa nu ai relatii cu nici o alta persoana? De exemplu descoperi ca tu iti vei intalni sufletul pereche la 27 de ani. Pana la 27 de ani nu faci nimic? Stai si astepti sa apara marea ta dragoste? Dar daca marea ta dragoste se gandeste ca nu are rabdare pana atunci si vrea sa aiba si alte relatii pana la tine? Nu e prea corect.

Apoi pentru ca toti am sti cine este marea noastra iubire nu am avea relatii serioase cu cei dinaintea Ei/Lui. Am avea parte de mici "bucurii" si atat. Nu am avea parte de relatii serioase pentru ca fiecare ar sti ca locul lor nu este impreuna. Astfel am incerca sa nu ne atasam decat de persoana potrivita. Stau si ma intreb, se poate lucrul asta? Pana la urma suntem toti oameni. ( O sa va intrebati daca m-am gandit la toate sitiatiile, ei bine da I have a boring life ). Daca ai sti cine este sufletul tau pereche ai incerca sa nu te indragostesti de o alta persoana? Sa spunem ca ai face-o, dar daca exact atunci cand esti fericit cu cineva care nu iti este "destinat" apare sufletul sau pereche? Iar daca si cealtalta persoana este indragostita de tine va trebui sa aleaga intre tine si cel/cea cu care ii este dat sa traiasca. Mi-am dat seama ca a sti din timp cine este marea ta iubire nu este un lucru tocmai bun. Bineinteles, ai evita o gramada de relatii care nu duc nicaieri sau de relatii in urma carora cu tot ce te alegi este a broken heart. Dar lucrurile s-ar complica prea mult. Si cine isi doreste ca intreaga lui viata sa fie doar cu o singura persoana?